marți, 31 august 2010

Cronicele din Narnia

                                                   Cronicile din Narnia


                                                                    Clive Staples Lewis







Nu sunt multe cărţi care pot să capteze acea lume unică a copilăriei şi să o păstreze pentru totdeauna.

Cronicile din Narnia vin dintr-un loc şi un timp mai bun, unde leii vorbesc şi oamenii se transformă în dragoni dacă dorm pe grămada de comori.

Seria este compusă din şapte cărţi, în fiecare dintre acestea, un grup de copii este transportat din lumea reală în cea fabuloasă a Narniei, pentru a o salva de forţele răului. Aici descoperă magie şi creaturi uimitoare, dar şi vrăjitoare teribile sau demoni malefici.

Vol. I - Prima carte „Nepotul Magicianului” începe cu Digory şi Polly, doi copii transportaţi prin magie în Narnia. Ei se vor întâlni cu leul Aslan, care le cere să salveze Narnia de Vrăjitoare.

Vol. II - În a doua carte, „Şifonierul, leul şi vrăjitoarea”, copiii se pomenesc prinşi într-o nouă aventură, în înfruntarea cu Jadis, Vrăjitoarea Albă. Cu ajutorul leului Aslan vor trebui să salveze tărâmul vrăjit al Narniei. Deşi ei petrec mult timp acolo, la întoarcerea în lumea reală descoperă că au trecut doar câteva secunde.

Vol. III - „Calul şi Băiatul” este singura carte care are un personaj narnian, Shasta, un băiat care este vândut ca sclav, dar fuge din Calormen pe un cal vorbitor spre tărâmul liniştit şi fericit al Narniei.

Vol. IV - În cea de-a patra carte, „Prinţul Caspian”, cei patru copii sunt chemaţi înapoi pentru a-l pune la loc pe tron pe prinţul care fusese alungat de unchiul său.

Vol. V - În continuare, Lucy şi Edmund se vor întoarce (alături de verişorul lor Eustace) pentru a naviga alături de prinţul Caspian către ţara regelui Aslan în Călătorie pe Mare cu Zori de Zi.

Vol. VI - În penultima carte, „Jilţul de Argint”, Eustace se va afla din nou în Narnia, alături de colega lui Jill, pentru a-l salva pe fiul lui Caspian, prinţul Rilian.

Vol. VII - În ultima carte, intitulată sugestiv „Ultima bătălie”, Jill şi Eustace sosesc pe tărâmul Narniei pentru a lupta alături de fraţii Pevensie în bătălia care avea să marcheze sfârşitul lumii Narnia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu